Handbalista Cristina Neagu face anunțul așteptat că nu va evolua în primul meci al Mondialului de handbal feminin, programat vineri seara, de la ora 19.00, cu Chile.
Selecționerul Florentin Pera a decis să le lase acasă pe Elena Șerban și Ana Maria Tănasie, însă marea problemă a noastră este Cristina Neagu, încă sub semnul întrebării.
„Sper să se poată antrena în 2-3 zile, dar sigur nu va juca în primul meci de vineri”, a confirmat Florentin Pera pentru televiziunea daneză.
Neagu a spus că nu este sigură de ce se va întâmpla și momentan se pregătește separat de colege. „Situația mea este puțin neclară, nu m-am antrenat de două săptămâni. Am încercat să alerg, să-mi țin corpul în formă, dar sigur nu știu cum ar fi la antrenamentul specific sau în joc”, a spus Cristina Neagu, conform Gsp.
„Nu este cea mai bună situație pentru mine. Este ultimul meu Campionat Mondial, aș evolua într-una din sălile mele favorite din Danemarca, dar nu știu când voi fi aptă de joc sau dacă voi juca.
Mental nu mă simt prea bine acum, dar fac tot ce pot, ca să revin cât mai repede.”, a spus Neagu, pentru televiziunea daneză.
Lotul României este format din jucătoarele: portari – Diana Ciucă, Iulia Dumanska, Daciana Hosu; extreme stânga – Nicoleta Dincă, Alexandra Dindiligan; interi stânga – Bianca Bazaliu, Cristina Neagu, Claudia Paşcan; centri – Eliza Buceschi, Cristina Laslo, Andreea Popa; interi dreapta – Daria Bucur, Alicia Gogîrlă; extreme dreapta Alexandra Badea, Sonia Seraficeanu; pivoţi – Nicoleta Balog, Lorena Ostase, Crina Pintea.
Competiţia este găzduită de Danemarca, Norvegia şi Suedia (29 noiembrie – 18 decembrie), iar tricolorele vor juca în grupa E, la Herning, cu Chile (1 decembrie), Serbia (3 decembrie) şi Danemarca (5 decembrie).
Naţionala feminină de handbal a României a câştigat, săptămâna trecută, turneul dotat cu Trofeul Carpaţi, după ce a învins echipa Austriei cu scorul de 41-35 (24-17), în ultimul meci al competiţiei găzduite de Teraplast Arena din Bistriţa.
România a încheiat cu trei victorii, 33-28 cu Elveţia, 32-22 cu Portugalia şi 41-35 cu Austria.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER